Mariana Pop

Mariana Pop: “Folclorul este esenţa românului, inima lui, sufletul pus pe tavă.”

Glasul pământului ne cheamă pe fiecare şi oricât de departe am ajunge tot de acolo de acasă, de unde ne-am început povestea numită viaţă ne luăm surplusul pentru a merge mai departe în momentele dificile. Şi tot de acolo ne luăm cântecul la naştere, cântecul locului, e cheia noastră spre fericire, cheia ce desface uşi închise ale sufletelor triste. De fiecare dată cântecul popular a fost de alinare la necaz şi supărare dar şi cel ce însoţeşte omul în clipele sale frumoase. Vă prezentăm în cele ce urmează o altă poveste a unui om şi a cântecului său. A unui om pe care cântecul l-a atras mereu spre locurile natale şi care a făcut din cântec mai mult decât o pasiune. Mariana Pop s-a născut în satul Vaida Cămăraş, comuna Căianu, aproape de satul Palatca, judeţul Cluj şi din vatra satului şi-a pus în bagaje cântecul mamei şi al ceteraşilor satului. L-a pus acolo bine, aşa cum cred oamenii locului, că nu se ştie niciodată când ai nevoie de el şi să îi fie la îndemână. După ani la rândul a simţit că trebuie să se ocupe mai mult de moştenirea culturală a zonei natale. Cu Mariana Pop poţi să recreezi peisajul acela de la jocul satului, o dată cu vorba ţăranului din Câmpia Transilvaniei.

Sunt născută în Vaida – Cămăraș, comuna Căianu, județul Cluj, în 19 aprilie 1960. Mama mea era originară din Bărăi, un sat de peste deal, deci ”vinitură” – statut cu care avea să ”se lupte” de-a lungul vieții, mai ales pentru că era harnică și știa hori și juca mai bine decât multe localnice; provenea dintr-o familie de țărani cu 8 copii, fiind a doua fată în familie, ceea ce a făcut-o ”a doua mamă” pt frații ei, căci sora mai mare s-a măritat repede. Tata era din sat, al treilea fecior al familiei lui Costan Miron, o familie cu 7 feciori (ca Vrâncioaia). Nașterea mea s-a petrecut a treia zi de Paști, undeva spre seară, când ”se-auzea gurduna-n drum”, că veneau muzicanții din Pălatca să facă joc în sat, cum se făcea la sărbători; pe mama, care era o jucăușă și-o horitoare, a înfundat-o plânsul când a auzit ”țiganii” zicând, și, poate și de-aceea, i-a venit sorocul să nască atunci. Așa că eu m-am născut într-un amestec de sentimente foarte intense, ceea ce s-a răsfrânt cumva și asupra vieții mele.

Am crescut în cântecele mamei și ale radioului – Achim Nica era preferatul mamei, pt că ”zâcea de jele”. Am simțit de mică trăirile oamenilor, i-am văzut la lucru pe hotar, la joc, la șezătoare, la biserică… i-am văzut veseli, i-am văzut supărați, am văzut diverse tipologii de țărani, de la ”omul bun ca pita caldă”, la ”hunsfutul” oportunist, de la ”muierea de treabă” la ”hamnișa” răzbunătoare… mama mea a supraviețuit printre ei cu cântecul, dar și cu faptul că noi locuiam înafara satului, la hotar adică, (unde n-a fost curent electric decât după 1989), adică s-a putut ține cumva departe de ”gura satului”. Am moștenit talentul mamei și mi-a plăcut să cânt și să joc – mama ne-a învățat pe mine și pe sora mea să horim, dar și să jucăm, pe lângă un prun, până l-am uscat…așa învățase și ea, în copilăria ei, când uscase și ea un pomnițer (dud), jucând pe după el.

Am fost ”artista școlii” în școala generală, iar la Liceul Pedagogic din Cluj, am făcut parte din Ansamblul condus de Maestrul Marius Cuteanu, cu care am colindat satele din județ, și nu numai, cu spectacol complet (cor, orchestră, dansuri, soliști)…am fost și la ”Cântarea României”, unde am luat Locul II, la secțiunea corală – ne-a întrecut un Liceu Teologic. Cultura mea folclorică a prins contur exclusiv pe cont propriu, pt că am fost întotdeauna foarte legată de spiritul neaoș, românesc, ardelenesc, în speță…așa că sunt un autodidact în domeniul acesta. După absolvirea liceului, mi-am început cariera didactică, la țară…mă înscrisesem în Ansamblul Casei Armatei, cu care am avut un prim spectacol, dar, deși eu veneam la repetiții de la țară, ei nu erau serioși – nu veneau, nu respectau orele anunțate, etc, așa că am renunțat. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care nu se țin de cuvânt!!!

În 1981 – m-am măritat, am avut copii, navetă, serviciu…m-am luptat să fiu bună în meserie, ca să-mi ocup locul cuvenit, într-o școală fără simultane. Așa am ajuns în 1986 la Școala Nr 4, apoi la Școala Nr 10 , ulterior ”Radu Stanca”, asimilată apoi de Liceul de Informatică… Din 1990 până în 2024 am fost învățătoare (prof de înv primar, după absolvirea Fac de Psihologie și Științele Educației) la aceeași unitate școlară, unde mi-am luat toate gradele și m-am dedicat copiilor. După o carieră de 44 de ani, am intrat în ”vacanța prelungită” a pensionării.

Pasiunea mea pentru cultura populară n-a murit, ci a evoluat în permanență – chiar și lucrarea mea de grad a fost pe această temă. Am condus un grup folcloric la ”Radu Stanca”, cu care am luat niște premii la concursuri de colinde, apoi am realizat un CD cu colinde religioase și laice, învățate de la mama, cu un grup de elevi –”Rădăcini și muguri”, din clasa mea și câțiva de la gimnaziu.

În 2009, am editat primul meu album de muzică populară de pe Câmpie – ”Zi, Nați, cu cetera” (Nați = ceterașul vestit de la Palatca – Nați bătrânul), apoi, în 2010 – CD dublu : ”Ăsta-i joc de la Pălatca”, iar în 2011 – ”Ceteraș de pe Câmpie”. Despre cântecele ce apar pe aceste albume, vă las să vă faceți singuri părerea. Vă spun doar că baza cântecelor mele e folclorul instrumental al ceterașilor din Palatca, Mociu și Sopor, reorganizat și recompus de Maestrul Mihai Emil, de la Gherla. Între timp, am mai creat, pt mine și pentru public, câteva cântece, care nu se regăsesc, încă pe un album, dar le puteți asculta/viziona la radio, sau pe youtube: ”Și ce dacă?”, ”Spusu-i-am bădiții bine”, ”Descântec de soacră-mare”, ”Ceteră, strune de-argint”, ”Bădița de peste deal” și ”Trece-un dor p’ân grădinuță”.

Pentru că nu vreau să moară odată cu mine, am fost de acord ca tinerele aspirante la o carieră în folclor să-mi cânte cântecele, în spectacole. De asemenea, îmi face plăcere să-i ajut cu textul pe cei care își doresc să cânte și să ducă mai departe moștenirea folclorică românească, fie ei tineri aspiranți , sau interpreți consacrați.