Folclor sau muzică populară? Există vreo diferență între cele două expresii?

Ce înseamnă folclorul?

Folclorul nu înseamnă doar cântec, joc și costum popular. El cuprinde totalitatea creațiilor, obiceiurilor, credințelor, poveștilor, ritualurilor și cunoștințelor pe care comunitățile le-au păstrat și le-au transmis din generație în generație. Este memoria vie a oamenilor, felul în care au înțeles lumea, au iubit, au suferit, au muncit, s-au bucurat și și-au cinstit momentele importante ale vieții. Într-o doină se poate ascunde dorul celui plecat de acasă, într-un cântec de nuntă se regăsesc emoția despărțirii de părinți și începutul unei noi vieți, iar într-un cântec de cătănie poate răzbate durerea unei mame care își vede copilul plecând departe. Folclorul este, așadar, mai mult decât artă: este o formă de memorie colectivă și o mărturie despre identitatea unei comunități.

Ce este folclorul muzical?

Folclorul muzical este acea parte a patrimoniului folcloric care cuprinde cântecele și melodiile tradiționale, transmise prin viu grai, prin ascultare, interpretare și învățare directă de la cei care le-au cunoscut înaintea noastră. În lumea satului românesc, multe cântece nu aveau un autor cunoscut. Ele circulau între oameni, erau interpretate în forme diferite de la o zonă la alta și primeau, uneori, mici schimbări de-a lungul timpului. Comunitatea le păstra pe cele care exprimau cel mai bine sensibilitatea și experiența sa. Astfel s-au format repertorii specifice zonelor etnografice, cu melodii, ritmuri, moduri de interpretare, instrumente și texte care poartă amprenta locului.

O doină dintr-o anumită regiune nu poate fi redusă la o melodie lentă ea conține o informație de voaloare simbolică, după cum un cântec de joc nu înseamnă doar un ritm potrivit pentru dans. În spatele lor se află un limbaj muzical, o tradiție interpretativă și o istorie. Folclor nu înseamnă un cântec pe care poți juca. Folclor e mai mult decât o sârbă, o horă sau bătută.

De ce nu orice muzică de joc este folclor?

Aici trebuie să facem o distincție esențială: nu orice muzică pe care se joacă este folclor și nu orice cântec însoțit de instrumente populare este cântec folcloric autentic. O melodie poate avea ritm de horă, de sârbă sau de învârtită, poate fi interpretată la vioară, taragot, acordeon ori cu o orchestră populară și poate bucura mii de oameni. Toate acestea nu sunt însă suficiente pentru a o încadra în folclorul tradițional. Caracterul jovial al unui cântec, notorietatea lui nu îl face automat și piesă de folclor.

Există cântece tradiționale, transmise din generație în generație, există creații noi inspirate din limbajul muzical popular și există muzică de divertisment construită pentru dans, spectacole sau consum comercial. Fiecare poate avea locul său în viața culturală, dar nu trebuie confundate. Valoarea spirituală nu se poate confunda cu divertismentul.

Un cântec compus recent poate fi frumos, valoros și îndrăgit fără să fie o creație folclorică anonimă. O melodie modernă poate folosi ritmuri și instrumente tradiționale fără să devină, prin simpla lor prezență, parte a patrimoniului muzical transmis de comunitate. Această distincție nu trebuie înțeleasă ca o condamnare a creației noi. Folclorul nu este o lume încremenită, iar tradiția nu a fost niciodată lipsită de schimbare. Comunitățile au preluat, au adaptat și au transformat de-a lungul timpului diferite influențe. Important este să spunem adevărul despre ceea ce ascultăm: ce este cântec tradițional, ce este prelucrare, ce este compoziție nouă și ce este muzică de divertisment inspirată din folclor. Respectul față de tradiție începe cu această sinceritate.

Cum recunoaștem și evaluăm o piesă folclorică?

Nu există o singură formulă și nici un criteriu care să rezolve totul. Valoarea se descoperă prin cercetare, cunoaștere și înțelegerea contextului din care provine cântecul. Contează autenticitatea sursei, legătura cu o comunitate, felul în care melodia și textul reflectă specificul unei zone, bogăția expresiei muzicale, forța poetică și capacitatea cântecului de a transmite o experiență umană. Contează, de asemenea, mărturiile interpreților tradiționali, înregistrările de teren, documentele etnografice și comparația dintre variantele aceleiași creații. Un cântec simplu, cântat de un om în vârstă, fără acompaniament orchestral și fără o producție sofisticată, poate avea o valoare documentară și artistică mult mai mare decât o piesă foarte populară pe internet. Nu pentru că simplitatea ar garanta automat autenticitatea, ci pentru că uneori tocmai într-o interpretare necosmetizată se păstrează particularități de glas, de ornamentică, de ritm și de expresie pe care generațiile următoare trebuie să le cunoască. În același timp, vechimea singură nu garantează valoarea, după cum nici popularitatea nu o dovedește.

Interpretul, păstrătorul unei moșteniri

Trebuie să privim cu atenție și rolul interpretului. Un mare solist nu este doar omul care are o voce frumoasă sau execută impecabil o melodie. În repertoriul tradițional, el este și un purtător de memorie, el este vectorul, legătura dintre generații. Felul în care rostește un vers, păstrează o ornamentație și graiul de acasă, respectă o particularitate regională sau transmite emoția unei doine poate contribui la păstrarea unei întregi lumi muzicale. De aceea, interpreții care au învățat cântecele de la părinți, bunici, lăutari și bătrânii satelor merită să fie ascultați și documentați cu grijă. La fel de importante sunt culegătorii de folclor, etnomuzicologii și arhiviștii care au mers în comunități, au înregistrat cântece și au consemnat numele oamenilor de la care le-au aflat.

Ce responsabilitate au radiourile și televiziunile?

În acest punct se află una dintre marile responsabilități ale radiourilor, televiziunilor, festivalurilor, instituțiilor culturale și ale tuturor celor care promovează muzica populară. Nu este suficient să difuzăm ceea ce atrage imediat atenția. Avem datoria să facem cunoscută și valoarea care nu se impune întotdeauna prin zgomot, efecte sonore sau spectacol. Un cântec tradițional merită prezentat împreună cu povestea lui, cu zona din care provine, cu particularitățile sale și, atunci când informațiile sunt cunoscute, cu numele celui de la care a fost cules sau al interpreților care l-au păstrat. Promovarea folclorului nu înseamnă să interzicem muzica nouă și nici să transformăm tradiția într-un muzeu. Înseamnă să păstrăm diferențele, să nu prezentăm drept vechi ceea ce a fost compus ieri și să nu lăsăm cântecele comunităților să dispară sub avalanșa unor producții care seamănă între ele.

Folclorul, o parte vie a patrimoniului cultural

Înseamnă să acordăm atenție arhivelor, să restaurăm și să valorificăm înregistrările vechi, să încurajăm cercetarea, să sprijinim rapsozii și instrumentiștii tradiționali și să-i apropiem pe copii și tineri de repertoriul specific locului în care trăiesc. Patrimoniul cultural imaterial nu este alcătuit doar din obiecte pe care le putem așeza într-o vitrină. El trăiește prin oameni, prin practici, prin transmitere și prin comunitățile care îl recunosc drept parte din identitatea lor. Tocmai de aceea, protejarea lui presupune nu doar păstrarea unor înregistrări, ci și crearea condițiilor în care cântecele, dansurile și cunoștințele tradiționale să poată fi învățate și practicate mai departe. Poate că adevărata întrebare nu este dacă o melodie ne face să dansăm, ci ce anume ne transmite și ce păstrăm din ea pentru cei care vin după noi.

Muzica de joc ne poate aduce împreună și ne poate bucura, iar creația contemporană poate aduce idei și expresii noi. Dar cântecul folcloric autentic ne oferă ceva în plus: o legătură vie cu oamenii care au cântat înaintea noastră, cu locurile lor, cu graiul, cu dorurile și cu felul lor de a înțelege viața. Un popor care își cunoaște folclorul nu își cunoaște doar cântecele. Își cunoaște rădăcinile. Iar un cântec tradițional salvat, documentat și transmis mai departe nu este doar o melodie care a supraviețuit timpului, ci o parte din memoria unei comunități care refuză să se uite pe sine. Să promovăm cântecul autentic nu din nostalgie și nici din teama de schimbare, ci din respect pentru adevăr, pentru oamenii care l-au păstrat și pentru generațiile care merită să-l primească mai departe. Folclorul nu este doar ceea ce am moștenit. Este și ceea ce alegem, prin grijă și responsabilitate, să nu pierdem.

Radio Folclor – pentru cântecul care ne păstrează memoria vie.