← Înapoi la Știri
Radio Folclor RADIO FOLCLOR
Barbu Lăutaru - Povestea legendarului cobzar care l-a impresionat pe Franz Liszt
Radio

Barbu Lăutaru - Povestea legendarului cobzar care l-a impresionat pe Franz Liszt

📅 18.11.2026 ✍️ Mihai Teodor Nasca 👁️ 7 vizualizări

În Iașul de la începutul secolului al XIX-lea, într-o lume în care muzica însoțea petrecerile boierești, nunțile, balurile și sărbătorile oamenilor de rând, se ridica numele unui muzician care avea să devină una dintre cele mai cunoscute figuri ale vechii lăutării românești. Îl chema Vasile Barbu, dar istoria l-a păstrat sub numele de Barbu Lăutaru. Cântăreț, cobzar, violonist și conducător de taraf, el a fost un adevărat virtuoz al muzicii tradiționale, un artist care a impresionat publicul vremii și a dus faima lăutarilor moldoveni dincolo de hotarele țării.

Data exactă a nașterii sale nu este cunoscută, unele surse spun că ar fi vorba de 17 decembrie 1870 existând însă neclarități cu privire la locul nașterii, unele indicând Iașul, altele localitatea Mereni din actuala Republică Moldova. Provenea dintr-o familie de lăutari, fiind fiul lui Stan Cobzariul, un muzicant cunoscut în Moldova pentru măiestria sa. A crescut într-o epocă extrem de dificilă pentru comunitatea romă, ai cărei membri se aflau încă în stare de robie. Talentul muzical nu i-a putut șterge condiția socială, dar i-a oferit posibilitatea de a-și câștiga un loc aparte într-o societate profund inegală. El era urmaș al unei vechi familii de lăutari, fiind fiul Glafirei şi al lui Stan, iar de la tatăl său a moştenit o comoară preţioasă – un repertoriu de cântece care desfătau societatea ieşeană în primele decenii ale secolului trecut. Impresionante erau, mai ales, baladele, care istoriseau faptele pline de vitejie ale moldovenilor. Cronicile vremii menţionează ca nimeni nu a ştiut să le cânte mai frumos decât Stan Cobzariul, tatăl lui Barbu.

Barbu Lăutaru și-a format propriul taraf și a devenit unul dintre cei mai apreciați muzicanți ai Iașului. În jurul anului 1804 a ajuns staroste al lăutarilor, funcție care îi oferea autoritate în breasla muzicanților și responsabilitatea de a-i reprezenta în fața autorităților și a celor care solicitau serviciile tarafurilor. A exercitat această funcție, cu unele întreruperi, timp de mai multe decenii. Nu era doar un interpret, ci și un organizator și un reprezentant al unei întregi comunități profesionale.

Măiestria sa era legată de stăpânirea mai multor instrumente. Cânta la cobză, vioară și nai, dar era apreciat și pentru vocea sa. Reușea să treacă de la cântecul vocal la acompaniamentul instrumental și de la melodiile de petrecere la jocurile populare, între care horele, sârbele și bătutele. Repertoriul său cuprindea balade, doine, cântece de dragoste și melodii de joc, iar interpretarea se remarca prin libertatea improvizației și capacitatea de a adapta muzica la atmosfera și publicul fiecărei întâlniri.

Taraful lui Barbu Lăutaru nu a rămas cunoscut doar în Iași. Muzicanții săi au ajuns și în Basarabia, susținând spectacole la Chișinău și în alte localități. În 1814 și 1822 sunt consemnate prezențe ale sale în spațiul basarabean. Faima lui a crescut atât de mult, încât numele său a devenit sinonim cu măiestria lăutărească moldovenească. Muzica pe care o interpreta reflecta întâlnirea dintre tradiția românească, influențele orientale și elementele muzicale care circulau în spațiul european al vremii.

Unul dintre cele mai cunoscute episoade din viața sa este întâlnirea cu Franz Liszt, marele compozitor și pianist maghiar, petrecută la Iași, în iarna anului 1847. Cu prilejul vizitei compozitorului, la o recepție organizată la conacul vistiernicului Alecu Balș, a fost invitat și taraful lui Barbu Lăutaru. Potrivit relatării publicate ulterior în presa franceză, Liszt ar fi fost impresionat de muzica lăutarilor moldoveni și le-ar fi oferit, la rândul său, o demonstrație la pian. Povestea spune că Barbu Lăutaru a reprodus apoi la vioară, după o singură audiție, improvizația compozitorului, păstrând cu uimitoare precizie melodia și ornamentele muzicale. Episodul a intrat în legendă, iar lui Liszt i-a fost atribuită celebra apreciere: „Dumnezeu te-a făcut mai mare decât mine!”. Chiar dacă formularea exactă și unele detalii ale întâlnirii nu pot fi demonstrate printr-un document direct al celor doi muzicieni, povestea a rămas una dintre cele mai frumoase mărturii despre capacitatea extraordinară de memorare, improvizație și interpretare a vechilor lăutari.

Dincolo de această întâlnire celebră, Barbu Lăutaru reprezintă un exemplu al muzicianului format prin transmitere orală, prin ascultare, practică și experiență. Nu a beneficiat de educație muzicală instituționalizată și nu a învățat muzica după partituri, însă stăpânea o artă interpretativă complexă. Într-o vreme în care muzica populară se transmitea în primul rând de la un muzicant la altul, memoria muzicală, simțul ritmului, improvizația și capacitatea de a adapta o melodie erau adevărate instrumente profesionale.

Numele său a fost făcut nemuritor și prin literatura română. Poetul Vasile Alecsandri i-a dedicat cunoscuta canțonetă „Barbu Lăutarul”, în care imaginea muzicantului este transformată într-un simbol al talentului popular și al demnității artistului. Versurile în care lăutarul se prezintă drept cel care a cântat la curțile domnești și la nunțile oamenilor au contribuit decisiv la popularizarea personajului în cultura română. Mai târziu, pictorul Iosif Iser i-a dedicat un portret, adăugând o nouă dimensiune memoriei sale.

Barbu Lăutaru a murit la Iași, în august 1858, data de 18 august fiind frecvent menționată în sursele biografice. În 1968, în urma unor săpături efectuate la Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur”, cunoscută și sub numele de Zlataust, a fost identificat mormântul atribuit celebrului lăutar, readucând în atenție locul în care își doarme somnul de veci unul dintre cei mai importanți muzicanți ai Moldovei.

Povestea lui Barbu Lăutaru nu este doar povestea unui om talentat care a impresionat un mare compozitor european. Este povestea unei profesii, a unei tradiții și a unei forme de inteligență muzicală care nu avea nevoie de diplome pentru a demonstra valoare. El reprezintă generația vechilor lăutari care au păstrat, au transformat și au transmis cântecul prin viu grai, prin instrumente și prin experiența acumulată în zeci de ani de cântat.

Astăzi, când vorbim despre tarafuri, despre cobză, despre vioară și despre arta improvizației, numele lui Barbu Lăutaru rămâne un reper. A fost unul dintre acei muzicanți care au demonstrat că muzica populară nu este o artă minoră, ci o expresie profundă a talentului, memoriei și sensibilității unui popor.

⭐ Rating:
★ ★ ★ ★ ★
Fii primul care votează!

💌 Trimite o dedicație

0 / 200

🎵 Cere o piesă