Anton Achiței – glasul Moldovei, artistul care și-a purtat satul în cântec

Există artiști care ajung să fie cunoscuți printr-un cântec și artiști care, prin întreaga lor viață, ajung să devină parte din povestea cântecului românesc. Anton Achiței a fost unul dintre acei interpreți pentru care muzica populară nu a reprezentat doar o profesie, ci o chemare, o formă de mărturisire și o legătură neîntreruptă cu lumea din care a plecat. Interpret, compozitor, poet și profesor de canto popular, el a lăsat în urmă o carieră de peste patru decenii, numeroase înregistrări și cântece care continuă să vorbească despre satul românesc, despre dor, dragoste, familie și bucuria de a trăi.

Anton Achiței s-a născut la 27 august 1946, în satul Mănăstireni-Poenari, comuna Unțeni, județul Botoșani, într-o familie de țărani cu șase copii. Părinții săi, Ana și Vasile Achiței, au fost oameni harnici, legați de gospodărie și de rosturile vieții rurale. Tatăl era un meșter priceput, lucrând ca fierar, tâmplar și dulgher, în timp ce mama se ocupa de casă, de pământ și de creșterea copiilor. În amintirile artistului, familia și satul au rămas repere esențiale, locuri în care munca, credința, sărbătorile și cântecul făceau parte din aceeași lume.

În paginile revistei Cadran cultural, dedicate artistului în 2021, copilăria sa este evocată printr-o imagine deosebit de grăitoare: aceea a unui sat în care cântecul se auzea pretutindeni, în familie și la întâlnirile comunității. Anton avea să-și amintească mai târziu că în jurul său cântau mama, tatăl, bunica, mătușile, fetele și flăcăii. Nu era nevoie de o scenă pentru ca muzica să existe. Ea se năștea firesc, în curtea casei, la petreceri, la hramuri și în momentele în care oamenii își împărtășeau bucuriile și necazurile.

Un rol important în apropierea sa de muzică l-a avut tatăl, care a adus acasă, din oraș, un patefon vechi. Prin intermediul acestuia, copilul Anton a descoperit glasurile unor mari interpreți ai muzicii românești: Gică Petrescu, Maria Tănase, Ioana Radu și Maria Lătărețu. Aceste întâlniri sonore au deschis în sufletul său o lume nouă, iar cântecele ascultate aveau să-i devină modele artistice. Dar prima încurajare adevărată a venit de la școală. În clasa a VII-a, la îndemnul dirigintei, Anton Achiței a interpretat la o serbare cântecul „A venit aseară mama”. Aplauzele și felicitările primite i-au dat încredere și l-au făcut să creadă că ar putea, într-o bună zi, să cânte în fața unui public mai larg. Într-o mărturisire preluată de presa botoșăneană, el își amintea că, după acel moment, a început să spere că va ajunge și el să fie ascultat la patefon. Această amintire spune mult despre începuturile sale. Înainte de a exista contracte, orchestre și turnee, a existat un copil care a cântat la o serbare și a descoperit că vocea lui poate aduce bucurie celor din jur.

Întâlnirea cu marii interpreți și alegerea drumului artistic

În anii adolescenței, Anton Achiței a început să-și contureze propriile preferințe muzicale. Printre interpreții care l-au influențat s-a aflat Lucreția Ciobanu, de la care a învățat primul său cântec din repertoriul păstoresc, „Vin ciobanii printre munți”. A admirat-o, de asemenea, pe Ileana Constantinescu, pe Ion Luican, pe Maria Ciobanu și pe Benone Sinulescu. Un alt moment important s-a petrecut la Suceava, unde tânărul Anton a descoperit-o pe Sofia Vicoveanca, aflată atunci la începuturile afirmării sale artistice, și a început să urmărească spectacolele Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. Contactul cu acești interpreți și cu atmosfera spectacolelor de folclor l-a ajutat să înțeleagă că muzica populară putea deveni drumul vieții sale. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Suceava, la secția de canto popular, în paralel cu pregătirea profesională și munca pe șantierele de construcții. Parcursul său nu a fost, așadar, unul în care succesul a venit de la sine. A fost nevoie de muncă, perseverență și de capacitatea de a-și urma pasiunea chiar și atunci când aceasta trebuia îmbinată cu alte obligații. În timpul stagiului militar, efectuat la București, a avut ocazia să cânte alături de orchestra unității și să participe la preselecția emisiunii-concurs de muzică populară „Emoții în premieră”, organizată de Televiziunea Română. Potrivit cronologiei publicate în Cadran cultural, Anton Achiței s-a calificat în finala din septembrie 1969 și a obținut primul loc, succes care l-a făcut cunoscut la nivel național. Alte relatări biografice menționează anul 1967 pentru prima sa apariție televizată. Cele două date pot desemna momente diferite ale parcursului său în televiziune, astfel că nu trebuie confundate. Victoria din concurs a reprezentat un punct de cotitură. În noiembrie 1970, Anton Achiței a devenit solist profesionist al Orchestrei de Muzică Populară „Rapsozii Botoșanilor”. Pentru tânărul venit dintr-o familie de țărani, drumul început în satul natal căpăta acum dimensiunea unei cariere artistice.

Debutul la Radio București și primele discuri

Anul 1971 a adus un moment fundamental în cariera sa: debutul la Radio București, cu cinci melodii populare. Pentru un interpret al acelei generații, radioul însemna mai mult decât un mijloc de difuzare. Însemna posibilitatea de a ajunge în casele oamenilor din întreaga țară, de a fi ascultat departe de locul în care se născuse și de a-și fixa interpretările în memoria publicului. În 1973, Anton Achiței a înregistrat primul său disc Electrecord, acompaniat de Orchestra „Ciprian Porumbescu”, dirijată de George Sârbu. Discul cuprindea patru melodii: „Decât cu dorul pe lume”, „Mândră, când îi fi mireasă”, „Ghiță, măi Gheorghiță” și „Mamă, eu mă duc de-acasă”. Potrivit documentării din Cadran cultural, discul a fost tipărit într-un tiraj de 16.000 de exemplare, care s-a epuizat rapid. În 1975 a urmat un al doilea disc, realizat în aceeași formulă artistică, cu piesele „De mi-ar fi soră pădurea”, „Măi Ionele, puișor”, „Colo-n sat, la Românești” și „Moldovă, Moldovioara mea”. Aceste înregistrări au contribuit la afirmarea unui interpret care nu se limita la un singur tip de cântec. Repertoriul său cuprindea hore, sârbe, doine și cântece de petrecere, dar și piese cu un puternic caracter liric, în care dorul, plecarea de acasă și legătura cu părinții ocupau un loc important.

Un artist al Moldovei, cu un repertoriu deschis întregii țări

În 1981, Anton Achiței a fost chemat de George Sârbu la Ansamblul Folcloric „Plaiurile Bistriței” din Bacău. Această etapă a reprezentat o nouă perioadă de consolidare artistică și de apropiere de viața culturală băcăuană, unde avea să rămână legat de ansamblu și de publicul său. În anii următori a colaborat cu mai multe orchestre și colective folclorice, între care „Doina Moldovei” din Iași, „Cernegura” din Piatra Neamț, „Doina Vrancei” din Focșani și „Dorulețul” din Buzău. A cântat, de asemenea, alături de ansambluri precum „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Busuiocul” din Bacău și „Banatul” din Timișoara. Deși identitatea sa artistică a rămas profund legată de Moldova, repertoriul său a depășit granițele unei singure zone folclorice. Într-un interviu publicat de Adevărul în 2009, Anton Achiței explica faptul că melodiile compuse de el erau inspirate din mai multe regiuni ale țării, inclusiv Dobrogea, Muntenia și Ardealul. Repertoriul său cuprindea numeroase ritmuri și tipuri de cântec, de la horă și sârbă până la doină, bătută și geampara. Această deschidere nu însemna abandonarea specificului moldovenesc, ci o curiozitate artistică față de diversitatea folclorului românesc. Anton Achiței a înțeles că un interpret poate rămâne fidel locului din care provine și, în același timp, poate cânta cu respect și sensibilitate cântecele altor ținuturi.

A susținut spectacole în numeroase localități din România și în străinătate, participând la turnee în Franța, Polonia, Iugoslavia, Turcia și Republica Moldova. În documentarea publicată de Cadran cultural sunt amintite și rezultatele obținute de Ansamblul „Plaiurile Bistriței” la Festivalul Național „Cântarea României”, precum și numeroasele apariții televizate care au contribuit la popularitatea sa.

„Stejărel de la Guranda” și întâlnirea pe care nu a mai apucat să o trăiască

Printre cântecele asociate numelui lui Anton Achiței se află „Stejărel de la Guranda”, o piesă care a ajuns să fie strâns legată de identitatea sa artistică și de dragostea pentru locurile natale. Povestea acestei melodii este legată și de una dintre marile sale admirații artistice: Maria Lătărețu. Într-un interviu publicat de Adevărul, Anton Achiței povestea că artista își dorise să primească versurile cântecului „Stejărel de la Guranda”, pentru a-l putea fredona într-un concert. El se afla atunci la Botoșani, iar Maria Lătărețu colabora cu o orchestră din oraș. Din păcate, interpreta a murit cu o zi înainte ca cei doi să ajungă să se cunoască personal. Pentru Anton Achiței, vestea a fost o mare dezamăgire. A simțit nevoia să-i aducă un omagiu prin muzică și, potrivit propriei mărturii, la două luni după moartea artistei a compus o melodie în amintirea ei. A interpretat-o la Turnu Severin, în Oltenia, ținutul de origine al Mariei Lătărețu. Artistul își amintea că publicul a fost profund emoționat, iar aplauzele au venit însoțite de lacrimi. Această întâmplare dezvăluie o latură importantă a personalității sale: respectul față de marii înaintași și convingerea că muzica poate păstra vie memoria celor care au marcat cântecul românesc. Pentru el, omagiul nu era doar un gest ceremonial, ci o formă de recunoștință exprimată prin limbajul pe care îl stăpânea cel mai bine.

Compozitorul care a scris pentru oameni și locuri

Anton Achiței nu a fost numai interpret. A compus muzică și versuri, construindu-și treptat un repertoriu propriu. Sursele biografice menționează peste o sută de cântece populare create de-a lungul carierei, în timp ce studiul publicat în Cadran cultural oferă o evidență mai precisă a înregistrărilor: peste 150 de cântece imprimate în studiourile radio și de televiziune, dintre care aproximativ 40 erau creații proprii, cu muzică și text semnate de artist. Între titlurile cunoscute din repertoriul său se numără „Moldovă, Moldovioara mea”, „Am un leu și vreu să-l beu”, „A intrat soacra în joc”, „La hanul Ancuței”, „Floare mândră-i România”, „Hai la joc, măi tudoreni!”, „Floricică din Bacău” și „Zboară cucule-n Liveni”. În aceste cântece se regăsesc teme diverse: dorul de sat, frumusețea locurilor natale, dragostea, petrecerea, familia și bucuria întâlnirii dintre oameni. Unele au un caracter vesel și antrenant, potrivit jocului și sărbătorii, în timp ce altele se apropie de cântecul liric, în care memoria și nostalgia capătă un rol central. Un reper discografic important este albumul „Dulce plai botoșănean”, documentat de revista Cadran cultural în 1984, cu Orchestra Viorel Leancă. Printre albumele sale se mai numără „Floricică din Bacău” (1991), realizat cu Orchestra „Plaiurile Bistriței”, și „Am un leu și vreu să-l beu” (2008). În 2015 a apărut volumul de colinde „Bună vreme, gospodari!”, care confirmă interesul său pentru repertoriul tradițional de iarnă și pentru păstrarea cântecelor legate de sărbătorile comunității.

Prin aceste înregistrări, Anton Achiței a lăsat o mărturie sonoră bogată, în care se întâlnesc cântecul de joc, doina, cântecul de petrecere și repertoriul sărbătorilor de iarnă.

Profesorul care a dus cântecul mai departe

O altă dimensiune importantă a vieții sale a fost activitatea pedagogică. Anton Achiței a predat canto popular la Școala de Arte și Meserii din Bacău, devenind profesor pentru tineri care doreau să-și construiască un drum în muzica tradițională. În interviul acordat publicației Adevărul, el explica faptul că un dascăl trebuie să insufle dragostea pentru muzică și să contribuie la transmiterea tradițiilor. Această convingere exprimă, poate cel mai bine, felul în care înțelegea responsabilitatea artistului: nu era suficient să cânți bine și să fii aplaudat; trebuia să-i ajuți și pe alții să descopere valoarea cântecului. În activitatea sa pedagogică a lucrat cu elevi care aveau să-și continue propriile parcursuri artistice. În felul acesta, moștenirea lui nu a rămas numai în discuri și înregistrări, ci s-a transmis și prin oamenii pe care i-a îndrumat. Pentru un artist format într-o lume în care cântecul se învăța ascultându-i pe cei mai în vârstă, această activitate avea o semnificație aparte. Profesorul devenea, la rândul său, un purtător de memorie și un mijlocitor între generații.

Poetul din spatele interpretului

Anton Achiței a avut și o preocupare constantă pentru literatură. În anul 2000, Editura Plumb din Bacău i-a publicat primul volum de versuri, intitulat „Zbor de anotimpuri”. Această latură poetică nu era străină de activitatea sa muzicală. Dimpotrivă, preocuparea pentru cuvânt îl ajuta să construiască texte care să poată exprima emoții recognoscibile și să se apropie de experiențele oamenilor.

Într-un interviu publicat în 2009, artistul își exprima dorința de a aduna într-o culegere versurile celor aproximativ o sută de melodii pe care le crease. Își dorea, de asemenea, să publice texte și întâmplări inspirate din propria experiență de viață. Aceste mărturii arată că, pentru el, creația nu se limita la momentul interpretării. Cântecele aveau o viață proprie, iar cuvintele meritau să fie păstrate și citite, nu doar ascultate. Poetul și interpretul se întâlneau astfel în aceeași preocupare pentru memorie, pentru expresie și pentru transmiterea unei experiențe omenești.

Ultimii ani și despărțirea de cântec

Anton Achiței s-a stins din viață la 16 aprilie 2020, la Bacău, la vârsta de 73 de ani, în al 74-lea an al vieții. Dispariția sa a fost deplânsă de colegi, prieteni și iubitori ai muzicii populare, iar Radio Iași a publicat un material de evocare care a reconstituit câteva dintre cele mai importante momente ale carierei sale. În amintirea celor care l-au cunoscut și l-au ascultat, Anton Achiței rămâne un artist cu o voce personală, un interpret care a știut să aducă în fața publicului atât veselia cântecului de joc, cât și emoția cântecelor de dor. A fost un om al scenei, al radioului și al ansamblurilor folclorice, dar și un om care a înțeles importanța muncii tăcute din spatele succesului: repetiția, studiul, scrierea versurilor și îndrumarea celor tineri. Cariera sa s-a desfășurat în mare parte în Moldova, însă cântecele lui au trecut dincolo de hotarele regiunii. Prin radio, discuri, televiziune și spectacole, ele au ajuns la ascultători din diferite generații și din diferite colțuri ale țării.

Moștenirea unui artist care a cântat cu gândul la oameni

Povestea lui Anton Achiței este povestea unui copil care a descoperit muzica printr-un patefon vechi, a unui adolescent care a prins curaj după o serbare școlară și a unui tânăr care a ales să-și urmeze chemarea chiar și atunci când drumul cerea muncă și răbdare. Este și povestea unui interpret care nu s-a mulțumit să cânte creațiile altora, ci a compus, a scris versuri și a căutat să dea glas propriilor trăiri. Iar faptul că a devenit profesor arată că a înțeles cântecul și ca pe o responsabilitate: aceea de a transmite mai departe ceea ce primise de la familie, de la sat și de la marii artiști care îl inspiraseră. În repertoriul său se întâlnesc Moldova natală, frumusețea satului, dorul de părinți, bucuria jocului și respectul față de tradițiile românești. Nu toate cântecele sale au aceeași poveste și nu toate au aceeași măsură de celebritate, dar împreună alcătuiesc portretul unui artist care și-a construit cariera în jurul unei convingeri simple: muzica populară trebuie să rămână aproape de oameni. Astăzi, când îi reascultăm cântecele, putem privi dincolo de glasul interpretului și putem descoperi omul care a rămas legat de locurile sale, de amintirile copilăriei și de valorile pe care le-a primit în familie. Anton Achiței nu a fost doar un solist de muzică populară. A fost un compozitor, un poet și un dascăl care a lăsat în urmă o parte din sufletul său în cântece.

Iar pentru ascultătorii Radio Folclor, povestea lui merită redescoperită cu aceeași grijă cu care se păstrează o melodie veche: ascultând-o, înțelegând-o și dând-o mai departe, astfel încât glasurile care au însoțit viața satului românesc să nu se piardă în uitare.

Surse biografice consultate

1. Revista Cadran cultural, nr. 4 (20), iulie–august 2021, articolul „Artistul Anton Achiței”, pp. 14–16.

2. Radio Iași — „Rămas bun, Anton Achiței”, 17 aprilie 2020. Include amintiri despre copilărie, modelele artistice, debutul radiofonic, activitatea didactică și volumul de poezie.

3. Adevărul — „Portret/ Anton Achiței. Duce folclorul moldovenesc peste hotare”, 17 decembrie 2009. Conține mărturii directe ale artistului despre compoziție, repertoriu, profesorat și omagiul adus Mariei Lătărețu.

4. Știri Botoșani — „Anton Achiței: Cântecul și mirajul de a te fi născut OM!”. Relatare biografică bazată pe un interviu acordat publicației Formula AS, cu amintiri despre familia artistului, patefonul tatălui, primele apariții și alegerea carierei muzicale.

5. Știri Botoșani — „Cinci ani de la moartea marelui artist botoșănean Anton Achiței”, 2025.